Titlul concertului “De la Gyimes la Ghimeș”, care va avea loc în Cetatea Târgu Mureș în data de 22 iulie, se referă la zonele din România locuite de maghiari, fiind o invitație la un spectacol de muzică populară și o aventură, în care se prezintă caracteristicile fiecărei regiuni.
Pe lângă țiteră ca instrument de bază, Orchestra “Mátyás Király Zitera” va interpreta melodii la multe alte instrumente populare: viela cu roată, tamburina, flaut, cobză, gorduna (instrument de percuție), tobă, contrabas, caval, chimval. În cadrul evenimentului va avea loc și un atelier de țitare, unde veți putea încerca instrumentele.
Orchestra “Mátyás Király Zitera” a fost fondată în 2009 la Școala Generală Matei Corvin din Kecskemét, Ungaria. Sub conducerea doamnei Dr. Éva Bükki și a lui Ferenc Sulcz, echipa lucrează de 14 ani la promovarea muzicii populare maghiare și păstrarea tradițiilor. Fructul muncii lor sunt 3 premii „Arany Páva”, premiul I “Vass Lajos” și trei interpretări la Festivalul „GóbéFest” din Manchester.
Pe lângă țiteră, orchestra folosește multe alte instrumente, cu ajutorul cărora obține un sunet unic, inovator. Exemple dintre acestea sunt viela cu roată, tamburina, flautul, cobza, gorduna (instrument de percuție), toba, contrabasul. Până acum orchestra a lansat patru albume. În ordine: “Variációk”, „Mátyás király mesék”, „Meg kell a búzának érni” și „Vígan zengjétek citorák”.