Ieri, 12 iunie, a avut loc conferința de presă în cadrul căreia a fost anunțat programul celei de-a 26-a ediții a Zilelor Târgumureșene. La eveniment au participat primarul Municipiului Târgu Mureș, dl. Soós Zoltán, d-na Florentina Váry – director al Centrului de Cultura și Artă Târgu Mureș, Molnár-Fekete Vivien, precum și numeroși reprezentanți ai presei mureșene.
Ne bucurăm să vă informăm că evenimentul se va desfășura în perioada 22-25 iunie preponderent în Cetatea Târgu Mureș, dar și pe strada Bolyai sau în centrul orașului.
În cadrul evenimentului, alături de asociațiile și instituțiile culturale din oraș, vom avea o serie de momente inedite și diverse, care includ sărbătorirea personalităților de prestigiu ale orașului sau primirea unor delegații din străinătate, din orașele înfrățite (Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova).
Vom avea numeroase concerte (Zorán, Horia Brenciu & HB orchestra, Margaret Island, Irina Rimes, Nicu Alifantis & ZAN, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Vizi & Alexandra Ungureanu, Bosquito, Budapest Bár, Mobilmánia), spectacole de teatru, workshop-uri și expoziții.
Pentru a afla mai multe despre Zilele Târgumureșene, precum și alte noutăți, vă invităm să urmăriți pagina noastră de facebook Cetatea Târgu Mureș – Marosvásárhelyi Vár – Medieval Fortress Târgu Mureș.