În perioada 30-31 ianuarie 2024, reprezentați ai Centrului de Cultură și Artă Târgu Mureș au participat la primul atelier organizat în cadrul proiectului Eco-cartier. Evenimentul a avut loc la sala Europa a Hotelui Grand, fiind organizat de Municipiul Târgu Mureș, prin Direcția Arhitect Șef, în colaborare cu Ambasada franței în România, Ministère de la Transition écologique et de la Cohésion des Territoires France (MTE-CT), Centre d’etudes et d’expertise sur les risques, l’environnement, la mobilité et l’aménagement France (CEREMA).
Municipiul Târgu Mureș este instituția câștigătoare a celei de-a 5-a ediții a Concursului de bune practici privind orașele durabile, pentru autoritățile locale din România – Diseminarea abordării Eco-cartier în România lansat în anul 2023 de Ambasada Franței în România în colaborare cu o serie de instituții franceze, cu proiectul ECO-CARTIER ÎN TÂRGU MUREȘ. Proiect de regenerare urbană în zona blocurilor de locuințe socialiste cuprinsă între străzile B-dul 1 Decembrie 1918, B-dul Pandurilor, str. Secerei, str. Predeal, str. Moldovei, str. Busuiocului și pârâul Pocloș, înscris la categoria Județe și Municipii.
În viziunea organizatorilor, proiectul Eco-Cartier (ÉcoQuartier) înglobează nevoile tuturor locuitorilor din zonă printr-o abordare sustenabilă – ținând cont de constrângerile locale și de limitele resurselor planetei; reprezintă un demers participativ – aducând la masă toți actorii interesați: instituții publice, cetății, mediul de afaceri, etc.
Proiectul ECO-CARTIER ÎN TÂRGU MUREȘ propune regenerarea urbană a ansamblului de locuințe colective realizate în perioada socialistă, delimitat de străzile mai sus menționate, printr-un proces de planificare și dezvoltare sustenabilă și participativă, având ca scop final creșterea calității vieții locuitorilor din zonă, prin atingerea următoarelor obiective:
- Creșterea calității spațiului public și a spațiului de locuit
- Accesibilitatea sustenabilă și incluzivă
- Încurajarea sentimentului de conexiune
- Ameliorarea sănătății locuitorilor
- Maximizarea potențialului dat de peisaj, amenajarea și cultivarea de grădini urbane, amenajarea de spații incluzive
- Implicarea societății civile din zonă: locuitori, agenți economici, entități educative, sociale, culturale, religioase, de mediu
- Creșterea ofertei locale de activități pentru copii, adulți și vârstnici
- Eficientizarea energetică a zonei și locuințelor; reducerea cheltuielilor de întreținere
- Adaptarea la schimbările climatice și prevenirea efectelor produse de acestea
- Protecția și conservarea biodiversității
Demersul se va realiza printr-o largă colaborare între municipalitatea Târgu Mureș, reprezentanți ai locuitorilor, instituții publice, mediul universitar, specialiști locali, mediul antreprenorial și ONG-uri.
Atelierul organizat în cadrul proiectului ECO-CARTIER ÎN TÂRGU MUREȘ a fost axat pe patru sesiuni: Abordare & Proces, Mediul de viață și utilizări, Dezvoltare urbană, Mediu & climă. Fiecare sesiune a cuprins prezentarea conceptului și exemple de bună practică, integrarea conceptului în cadrul proiectului Eco-cartier Târgu Mureș, precum și sesiuni de Întrebări și răspunsuri. Prima zi a atelierului s-a încheiat cu o vizită pe sit și concluzii. A doua zi a fost dedicată atelierelor de lucru dedicate proiectului.
În continuare, rămâne ca pe partea culturală a proiectului care urmează a fi implementat, Centrul de Cultură și Artă Târgu Mureș să identifice parteneri și actori care pot fi implicați în derularea de activități culturale în perimetrul cuprins în proiect, să stabilească proiecte pe termen lung sau scurt, mai simple și mai complexe, care ar urma să fie prezentate în cadrul viitoarelor ateliere din cadrul proiectului ECO-CARTIER ÎN TÂRGU MUREȘ.